Cahlele din teracotă sunt piese ceramice utilizate pentru zidirea parții exterioare a sobelor de teracotă. Cele 5 elemente importante ce constituie exteriorul unei sobe sunt: plăcile, colțurile, soclurile, cornișele si burlanele. În afara acestor piese de bază, se pot manufactura componente exclusiv ornamentale, specifice sobelor din orașe, conace și case boierești: stâlpi, arcade, medalioane, etajere, borduri, frontoane etc.
Fabrica de teracotă din Mediaș a fost inființată în anul 1906 de către sasul Gref Iulius. Timp de aproape 80 de ani (1938 – 2015) aceasta a schimbat mai mulți proprietari, printre aceștia numărându-se inclusiv Statul Român. În arhiva fabricii este adunată o colecție amplă de cahle și mulaje de cahle transilvănene, inclusiv reproduceri după sobe rare de la Muzeul Astra din Sibiu.
După 111 ani și o mulțime de schimbări sociale, politice si economice, Teracota Mediaș produce aceleași cahle pictate, folosind cuptoarele vechi, rețeta originală de amestecuri de pământ, același număr de manufacturieri și aceeași tehnologie de glazurare și pictare manuală. Din 2015, fabrica este din nou în proprietatea unui antreprenor sas, Uwe Draser.
Peste 113 ani de tradiție, arta și meșteșug în Transilvania.
Principalele trei beneficii funcţionale datorate acestui amestec de argile sunt: conductibilitatea termică ridicată, capacitatea de a acumulare rapid caldură şi de a o păstra timp de mai multe ore de la stingerea focului şi rezistenţa la şoc termic datorată arderii cahlelor la temperatură de vitrificare.
Soba sau şemineul rezistă astfel timp de cel puţin 50 de ani la cicluri repetate de încălzire.